scopul

Ma gandesc de ceva timp ca toti suntem aici pentru ceva anume. Sau ca toti ne gasim pentru un anume scop. Absolut nimic nu este intamplator. Daca ne-am opri din zbuciumul zilnic si am fi atenti la oamenii de langa noi, am putea poate observa cat de frumosi sunt. Sau cat putem invata de la oricine, indiferent de ce face in viata asta. Fie ca e CEO-ul unei companii multinationale, om de serviciu sau cersetor.

Suntem mult prea preocupati de noi pentru a mai vedea altceva. Am inceput de cateva zile sa fiu mai atenta la ce e in mintea mea si mi-am dat seama de cateva erori din cauza carora nu functionez prea bine. Aud mereu … „Vreau sa imi fie bine”, „Vreau sa fiu bine”, „De acum, ma voi gandi mai mult la mine.” Nimic gresit, nimic deplasat. Ba chiar sunt sigura ca toti care citesc asta vor fi de acord cu aceste fraze, care au facut parte din gandurile mele de o vreme incoace.

Mi-am pus intrebarea cum poate de fapt o gandire self-centered si pur egoista sa aduca vreodata fericire? Stateam si ma gandeam ca asta gandesc toti, si e mare lucru pentru cei care pot sa fie asa. Eu am realizat in definitiv ca nu voi putea sa imi insusesc frazele de mai sus complet, niciodata. Nu condamn pe nimeni si la modul cel mai serios cred ca cei care au gandirea asta sunt mult mai linistiti si pot fi chiar multumiti si trai foarte fain. Sau asta e fericirea pentru ei. Insa am realizat ca nu pot fi si eu asa. Nu am putut fi niciodata asa. Ce sens are sa ma prefac? Eram prinsa intre ciocan si nicovala, prefacandu-ma ca voi putea sa nu imi mai pese atat de mult, de orice aspect marunt, ca nu ma voi mai consuma pentru nimeni. Din pacate, vine o vreme cand pur si simplu nu te mai poti minti. Nu imi e asta scopul.

E mult mai usor sa spui ca nu trebuie sa iti pese, sa te preocupe, de ce sa schimbi ceva, de ce sa faci mai mult, decat sa faci ceva constructiv cu exact ceea ce esti si cum esti. Ca am venit pe lumea asta ca sa fac ceva mai mult, un pas in plus mereu fata de altii, that extra mile, sa rup bucati din mine ca sa ii fac intregi pe altii, sa ajut fara sa vreau ceva in schimb…doar pentru ca pot si nu as avea liniste daca nu am facut ce am simtit, pentru a ajuta atunci cand era nevoie…ma gandesc ca poate fi un scop.

E o energie in partea asta de barca care nu ma lasa sa dorm linistita. Ca stiu ca pot face mai mult si imi pun frana ca sa ma menajez. Cand toti imi spun sa nu ma mai consum, innebunesc. Nu au nici un rost toti banii facuti daca nu fac ce trebuie cu ei. Nu are rost timpul in care ma relaxez daca as fi putut in timpul asta sa ofer sprijin cuiva ce are nevoie de el ca de aer. La ce e bun sa pretind prietenie cand eu nu o ofer cum trebuie?

Nu am somn cand ma gandesc ca e cineva care nu mai are nici curaj sa ceara ajutor, pentru ca a facut-o de atatea ori si a primit mai mult palme. Trebuie sa fie asta un scop altfel nu inteleg de ce imi zboara mintea doar la asta. Trebuie sa fie vorba de un scop daca nu pot sta linistita pana nu simt ca e bine, ca a iesit ceva bun din mana mea. Trebuie sa fie asta scopul de vreme ce simt ca nu obosesc, ci din contra, as da oricata energie din mine si parca am mai multa, deodata, pentru a face ce simt ca trebuie facut. A spune ca ajuti e mult poate, avand in vedere ca ajutorul e perceput foarte subiectiv, de multe ori poate nu inseamna nimic pentru cel caruia il oferi, alteori e totul. Ideea e sa faci ceva mai mult decat restul, mai mult decat le-ar trece macar prin minte celorlalti.

Nu vreau altceva decat sa fie bine. Sa vad pe cineva ca a ajuns acolo sus, nu conteaza unde raman eu, doar sa ajunga sus, departe, bine, la fericire. Vreau atat cat pot si ma tine viata asta aici, sa nu fiu degeaba. Nu stiu cati ani buni vor mai fi pentru mine, nu vreau sa ii irosesc.

Asta imi va fi bucata de fericire, daca ar fi sa o ating, sa stiu ca am reusit, cu adevarat am reusit, sa ajut. Daca nu, macar stiu ca am fost asa cum stiu cel mai bine sa fiu, si am facut tot ce am putut, incercand macar sa reusesc. Evident ca am ceva bine definit in minte, ceva ce mi-a devenit scop fara sa aleg, mai mult simt ca ceva a facut alegerea pentru mine. Orice ar fi, ma dedic 100%. Si fara sa vreau, am primit mult inapoi, fara sa imi fi dorit. Asa incat, orice as face, simt ca e mai putin decat as putea sa ofer, intr-adevar. It won’t kill me, that I know for sure. Being the same as everyone, perhaps will.

‘cause there is no chance of reaching happiness without effort.

I.D.M.