hai sa nu mai uitam

Probabil ma simt vinovata ca si eu uit, cum sigur ai uitat si tu sau cred ca nu foarte des iti mai amintesti.
Cum aveam de multe ori doua perechi de pantaloni, negri si de blugi, 2 maieuri si un tricou, unul negru, unul roz si unul alb, pe care le schimbam intre ele de la o zi la alta toata vara, cum ne cumparam haine de maxim 2 ori pe an si asta pentru ca ne trebuiau de cele mai multe ori pentru scoala.
Nu mai reusesc sa imi amintesc ce incaltari aveam, totul e atat de demult…
Cat de simplu era, cum a inceput formarea noastra, cum eram , ce simteam, ce gandeam, ce faceam…
Descopeream sentimente, oameni, depozitam amintiri si zambete, nebunii… acum facem stoc de haine, obiecte … si suferim ca nu ne permintem un iPhone 7.

Ma uit la un dulap ticsit de haine, la sertare pline de tehnologie.
Am devenit si eu, dupa ani, ca multi altii, un sclav al sentimentului „inaltator” de posesie …
Imi facusem o promisiune ca atunci cand voi fi mare nu imi va mai lipsi nimic.
Cand trebuia de fapt sa imi amintesc de cum era cand eram fericita si nu aveam atatea, cand ma bucuram de viata si fara sa „am nevoie” de lucruri pentru a ma simti multumita.
Cand nu simteam nevoia sa schimb un lucru decat cand se strica, nu pentru ca dupa cateva luni e demodat.
Schimbam lucruri pentru ca ne plictisim la fel cum schimbam oamenii de langa noi la cea mai nevinovata greseala si nu ne mai temem ca pierdem pe nimeni, gasim mereu alt inlocuitor si alte fericiri de moment.
De ce nevoile si dorintele induse de reclame trebuie sa arunce cu noroi peste acele sentimente pure, de ce viata trebuie sa schimbe cele mai curate senzatii… de ce ne face atat de slabi in fata tentatiilor?

Am uitat cum am fost, ce am fost, de unde a pornit totul, de unde am inceput sa simtim, sa fim noi, sa ne formam. Am pierdut vederea de ansamblu, preocupati de atatea detalii de aparenta.
Cum ar fi sa regasim acel sentiment in care era suficient sa ne bucuram de o zi de vacanta, oricand ar fi fost ea, stand afara cu oameni dragi, din zori pana la miez de noapte, razand de orice prostie?
Nu aveam cafenele si baruri in care sa dam check in, nici haine scumpe sau telefoane de fite, nici machiaje sau abonamente la saloane. Eram doar noi, simpli, impreuna, acolo mereu, afisand cea mai sincera versiune a noastra.
Versiune de mult depasita, dar singura care a functonat in atingerea celei mai de sus trepte in gasirea fericirii.
Am facut zeci de update-uri la acea versiune, crezand ca am imbunatatit-o si de fapt am ruinat cel mai bun lucru din noi – simplitatea.
Odata cu vanitatea indusa de sentimentul inrait al posesiei am devenit fuduli si plini de noi, cei mai destepti si cei mai frumosi, am uitat sa mai fim oameni.
Cum ar fi sa revenim, macar o scurta perioada la …atunci?

Hai sa nu mai uitam.
Cum a inceput totul.