Cât eşti mic eşti prost şi obraznic. Se ştie asta. Nu te gândeşti decât la făcut panaramă şi mişto de toţi vecinii şi o grijă nu ai de ce zic ei, atata timp cât tu eşti în culmea fericirii. Ţipi, urli în spatele blocului, le arunci cu mingea în geam şi râzi de ei când se enervează sau când coboară şi încep să fugă după tine. Cel puţin aşa eram eu.
O bună parte din copilăria mea mi-am dorit să fiu băiat. Pe lângă faptul că ma îmbrăcam ca atare, mai şi practicam jocuri specifice – cu mingea de fotbal în spatele blocului. În perioada mea de fată băieţoasă nu m-am putut abţine, ca un copil mic şi prost ce eram, să nu rad de vecini. De toţi. Până la ultimul. Abia acum înţeleg cât de crăpat tre` să fi fost obrazul alor mei.
Cu unii dintre vecini n-am decât câte o păţanie legată de ei, că după ce o comiteam mă certau ai mei urât şi încetam. Odată i-am scris unui vecin că e prost sub geamul lui în spatele blocului. Dar am fost respectuoasă, am scris “Domnul X e un prost”. Aşa, ca să ştie toţi că nu se fură locurile de parcare – eu ţineam cu tata, că doar eram “băiatu` tatii”.
Ei bine, cu unul din vecini, aka Vasile (a se citi Vasâli) m-am certat toată copilaria fără întrerupere. La modul că nu exista zi să nu ne înţepăm cu ceva, să nu ne administram câteva cuvinte “frumoase”. Nu eu am început, evident, cu nici unul dintre vecini de altfel, eu doar reacţionam. Ce-i drept, Vasâli n-avea nici o vină, bolnav psihic fiind. Da` eu ce ştiam? Se lua de mine, mă luam şi eu de el, da` urat. Nici nu mai ţin minte ce porcarii îi ziceam şi eu şi restul de pe la bloc (probabil că erau termeni de genul : handicapatule, prostule, idiotule, şamd) da` era scandal mai mereu.
Ce înseamnă să se intoarcă roata… Ei cum se face că într-o zi aveam o prezentare de proiect foarte importantă la facultate şi toată gătită din cap până-n picioare, cu fustă, tocuri, servietă… dau eu să cobor ultimele trepte ale scării blocului şi mă împiedic şi cad toată pe jos, exact în faţa vecinului de care mi-am bătut joc toată copilăria, cu tot cu servieta şi laptop sărind în sus, la un loc cu pantofii mei cu toc. Eram desculţă şi căzută pe scări cu picioarele în sus în faţa omului care nici n-a ştiut dacă să râdă sau să mă ajute, doar se uita tâmpit la mine.
Îmi pare rău acum după atâţia ani de ce am facut când eram mică (oricum e amuzant) da` zău de am crezut că o să-l răzbune soarta în halu` ăsta 😀 . Bine că nu mi-am rupt ceva în mine că atunci nu mai era comic, era tragic. Au râs fetele de mine luni întregi după ce le-am povestit întâmplarea. Nu mă întrebau decât “Şi, îţi mai aminteşti cum ţi-au zburat papucii în faţa lu` Vasâli?” Cred că şi acum mai râd când îşi amintesc.
Sper că aţi găsit amuzantă mica mea întâmplare, m-am hotărât să mai povestesc din prostiile făcute când eram mică, unele sunt tare comice. Vă mai aştept la depănat amintiri.
Leave a Reply