adevarul e ca nu putem fi absolut siguri de ceva, niciodata. adevarul complet si perfect nu e niciodata in mana noastra. orice lucru bun sau rau ni s-ar intampla la un moment dat, nu il putem privi 100% obiectiv, pentru ca in mod clar il privim din punctul nostru de vedere. problema este ca, desi e greu de admis, intodeauna adevarul este diferit de ceea ce vedem sau simtim noi.
e buna expresia aia cu… adevarul e mereu undeva la mijloc, desi sunt foarte plictista de ea, asa e mereu, poate chiar de cealalta parte, dar niciodata complet la tine. sunt sigura ca daca am sta sa ne gandim un pic mai bine, sa incercam macar sa lasam valul de sentimente si ganduri, de povesti din trecut care ne-au marcat, care mai de care mai rele (de obicei), sa ne acopere privirea, sa ne orbeasca de-a dreptul uneori, am realiza ca nu putem spune cu certitudine vreodata cine e vinovat, cine a gresit, cine are dreptate, cine a facut bine, cum trebuie sa faci ca sa fii fericit. si toate astea pentru ca stim cu certitudine doar ceea ce simtim sau gandim noi, si de multe ori, sa fim sinceri, nici ce vrem sau stim noi parca nu pare a fi „the real thing”, parca am fi in dubii, nu stim exact, ne trebuie mai mult timp sa ne dam seama.
absolut niciodata nu putem spune ca stim exact ce simte celalalt. you need a really big heart before saying you can understand a different heart. si chiar e greu, aproape imposibil, sa reusesti sa te pui in locul cuiva, sa ii incalti frumos papucii si sa spui ca da, asta e, stiu exact cum ii este, de ce face ce face, inteleg deciziile pe care le ia si cum gandeste si de ce.
nu este suficient ceea ce gandim, simtim, nici macar uneori. intodeauna trebuie sa ascultam cand cei apropiati ne trag un semnal de alarma sau ne comunica sa fim atenti. garantat, in majoritatea cazurilor, noi gresim. doar ca nu suntem capabili sa realizam singuri asta.
I.D.M.
Leave a Reply