subiectiv – obiectiv

te uiti la tine parca de undeva din exterior si iti dai seama cat de calcat si obosit iti e sufletul si cum mintea ta nu mai e decat putin din ce a fost. ca mai ai doar rare momente de bucurie pura, simpla, cand iti permiti sa transformi durerea in ras incontrolabil.

vrei sa omori subiectivul, sa lasi obiectivul sa preia controlul, sa gasesti mereu ceva de facut sa uiti, negi continuu ceea ce spun altii ca esti, nu vrei sa stii altceva decat poti admite, altceva decat simti ca ai putea cumva sa traiesti fiind. nu exista pur obiectiv sau pur subiectiv. oricat de transant ai vrea sa fii, iti dai seama ca obiectiv fiind, te invadeaza totusi subiectivul care stie ca doare, care stie ca desi tu razi, inauntru plange totul. si oricat de subiectiv esti, pana la urma obiectiv alegi sa mergi inainte, pentru ca, desi ai putea alege o varianta comoda, decizi sa refuzi conditia de mila. pentru ca subiectivul o vrea ca recunoastere a fortei tale interioare.

pentru ca oricat de dur esti si oricat de mult nu lasi sa se vada durerea, si alegi sa arati doar puterea, desi nu recunosti mereu, tot ai vrea sa auzi o voce care sa spuna ca esti bine, ca vei fi bine.

tot ce putem spera e la o cale de mijloc, la un echilibru care sa iti stearga noptile nedormite si frica. la un subiectiv obiectiv care sa te ajute sa treci de momentele de disperare si negare.

poate e bine sa refuzi sa crezi intr-o conditie nefasta, sa nu o accepti, sa lupti cu tot ce ai pentru a o depasi, chiar daca asta inseamna sa iti consumi toata energia. sau poate e mai bine sa cazi la invoiala cu tine, sa spui ca ai obosit de acum si vrei liniste, accepti ce ai devenit si mergi mai departe oricum. nu stiu daca voi ajunge vreodata sa am raspunsul corect la intrebarea asta.

suntem intr-o lupta continua cu noi insine, incercand sa ne refacem sau ne imbunatatim conditia.

pana la urma … totul e obiectiv din cand in cand subiectiv si subiectiv incercand din rasputeri sa fie mai mult obiectiv.

I.D.M.